Tornado EVO, unul dintre cele mai populare corpuri de iluminat din categoria “batten” a fost relansat de partenerii noștri de la Ansell Lighting, și vine acum cu numeroase funcții noi și un aspect îmbunătățit, menite să crească performanța și să simplifice instalarea.

TOrnado EVO Ansell Lighting

Construit pentru instalare rapidă și utilizare intensă

Modelul Tornado EVO a fost modernizat pentru a include trei intrări laterale pentru tuburi de protecție, un număr redus de cleme pentru dispersor și un bloc terminal mobil, pentru a facilita o instalare mai rapidă și mai ușoară. Blocul terminal are trei poziții posibile, astfel încât poate fi montat la unul dintre capete sau central pe corpul de iluminat.

În plus, corpul de iluminat, realizat din policarbonat durabil și rezistent la coroziune, are acum clasificările IP66 și IK10, oferind protecție superioară împotriva prafului, jeturilor de apă și a șocurilor mecanice, ceea ce îl face ideal pentru utilizare intensivă, atât în interior, cât și în exterior.

Performanță luminoasă și eficiență ridicată

Oferind performanță optimă de iluminare, modelul Tornado EVO asigură un randament luminos ridicat, de până la 160 lm/W, fiind selectabil atât în ceea ce privește puterea, cât și temperatura de culoare (CCT), între 4000K, 5000K și 6500K – reducând astfel numărul de corpuri necesare pentru a atinge nivelurile de iluminare dorite în spațiile industriale.

Disponibil în patru dimensiuni – 600mm, 1200mm, 1500mm, 1800mm – corpul de iluminat este multi-curent și, prin urmare, are atât putere redusă, cât și putere ridicată într-un singur corp de iluminat.

Control inteligent și funcționalități extinse

Proiectat pentru instalare rapidă și facilă, Tornado EVO poate fi montat suspendat sau aplicat, fiind echipat standard cu opțiune de autotestare pentru modulul de urgență, precum și cu senzor de mișcare integrat și control inteligent OCTO. Acestea din urmă oferă utilizatorilor posibilitatea de a controla wireless lumina printr-un dispozitiv inteligent, pentru a programa, a crea grupuri și chiar a opera sistemele de la distanță.

Design modern, aspect îmbunătățit

Modelul Tornado EVO a primit și un upgrade estetic, fiind acum disponibil într-o nuanță de gri deschis, cu un finisaj mat texturat, precum și cu un capac peste comutatorul CCT, pentru un aspect vizual îmbunătățit.

Un produs construit pe baza feed-back-ului primit din piață

Mark Abbott, Director General al Ansell Lighting, a declarat:
Noul Tornado EVO este conceput pentru a face viața mai ușoară electricienilor și instalatorilor. Este mai rezistent, mai durabil, mai flexibil și, prin urmare, mai ușor de instalat, oferind în același timp mai multe opțiuni în ceea ce privește puterea și temperatura de culoare.

Reproiectarea acestui produs a fost determinată de nevoile clienților noștri, care își doresc un corp de iluminat capabil să ofere un nivel ridicat de iluminare în spațiile industriale, dar care să reziste și în medii dificile. Credem că acest produs răspunde cu succes tuturor acestor cerințe.”

Puternic, inteligent, eficient: Noul Tornado EVO de la Ansell Lighting

Prin performanțele tehnice avansate, flexibilitatea în instalare și adaptabilitatea la cele mai solicitante medii industriale, Tornado EVO devine o alegere de încredere pentru profesioniști. Disponibil în România prin Consolight, acest corp de iluminat reflectă angajamentul Ansell Lighting față de inovație, eficiență și calitate durabilă.